Sari la conținut

Expoziția National Geographic Photo Camp 2023 – Construim punți între comunități

  • de

Internews în Moldova, cu sprijinul USAID și Ambasadei Marii Britanii la Chișinău, anunță lansarea expoziției ”Construim punți între comunități” la Muzeul Național de Istorie a Moldovei. Expoziția, ce cuprinde o serie de fotografii realizate de participanții celei de-a doua tabere National Geographic Photo Camp în Moldova, va fi deschisă între 5-19 septembrie.

National Geographic Photo Camp este un program ce-i învață pe tineri din diverse comunități cum să folosească fotografia pentru a spune propriile povești, a explora lumea din jurul lor și a dezvolta legături profunde cu ceilalți. A doua tabără National Geographic din Moldova s-a desfășurat în perioada 15-19 mai 2023, în orașul Comrat, Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia. În această regiune din sudul țării locuiește cea mai mare parte a comunității găgăuze, dar și alte grupuri etnice, precum bulgari, ucraineni și/sau moldoveni/români. Tabăra a fost condusă de o echipă internațională formată din patru fotografi, inclusiv o fotografă din Ucraina. Aceștia au oferit celor 20 de tineri (cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani) din comunitățile de refugiați din Ucraina, regiunea transnistreană și întreaga țară, un set de instrumente și tehnici inovatoare pentru crearea de povești vizuale. În cadrul programului, participanții au dezvoltat, de asemenea, abilități de gândire critică și alfabetizare media, având posibilitatea de a experimenta în calitate de creatori și de a observa cum o imagine poate influența povestea inițială prin aplicarea diverselor elemente (compoziție, lumină, culoare, atmosferă, etc.). În total, tinerii au realizat 30,670 de fotografii pe parcursul celor cinci zile.


Informaţii utile despre eveniment:

  • Lansarea expoziţiei: 5 septembrie, ora 17:00, Muzeul Naţional de Istorie (Str. 31 August 1989 nr.121 A, Chișinău);
  • Orar zilnic pentru publicul larg: 10:00 – 18:00. Vineri – închis;
  • Intrarea la expoziție este gratuită, cu excepția biletelor pe care vizitatorii trebuie să le procure pentru a avea access în muzeu (preţ bilet: 10 lei/adulţi; 5 lei/studenţi).

 

Acest eveniment este parte a proiectului „Presa în sprijinul democrației, incluziunii și responsabilității în Moldova” (MEDIA-M), finanțat de USAID, Ambasada Marii Britanii la Chișinău și implementat de Internews in Moldova, care are ca scop promovarea dezvoltării mass media independente și profesioniste, și crearea unui sector media mai rezistent la presiunile politice și economice. Tabăra fotografică a fost organizată în parteneriat cu National Geographic Society.